Mituri care-ți pot sta în calea unui job în BPO/SSC

Una dintre industriile care angajează activ în România este Business Process Outsourcing (BPO) sau, altfel spus, industria de servicii externalizate. În plus, multe companii și-au dezvoltat centre interne de servicii (Shared Services) în România, care acoperă o paleta largă de domenii. Ne bucurăm să fim în topul celor mai mari angajatori din această industrie din România și să fim recunoscuți ca al doilea cel mai dorit angajator pentru candidații cu profil business din Timișoara. Contribuția noastră la industrie are loc prin intermediului diviziei Bosch Global Business Services, care a consolidat la Timișoara un centru global de servicii interne integrate de înaltă calitate, acoperind următoarele linii de servicii: contabilitate, financiar, audit, controlling, achiziții, logistică și resurse umane.
Am observat de-a lungul timpului mai multe preconcepții despre industrie, care reprezintă bariere serioase pentru candidați în dezvoltarea unei cariere în aceasta industrie. Recent, colega noastră Roxana Brăhășteanu, HR Director la Bosch Global Business Services din Timișoara a fost invitată de We Are HR la o discuție despre mituri versus realitate în industria de BPO/SSC.
Conform Roxanei, în topul acestor preconcepții se află faptul că BPO este adesea asociat cu call-center. Există de asemenea părerea că joburile sunt doar pentru nivelul entry–level și nu oferă posibilitatea de dezvoltare, precum și temerea că inteligența artificială va ajunge să înlocuiască pe deplin aceste poziții. Ea vine însă cu vești bune, explicând că lucrurile s-au schimbat în industrie, iar exemplele din cadrul Bosch Global Business Services susțin această transformare.
Te invităm să descoperi în video-ul de mai jos 9 mituri și cum stau lucrurile de fapt în Bosch!
1. Industria BPO înseamnă call center
Într-adevăr, în urmă cu mulți ani, companiile din industrie și-au început activitatea într-o structură de tip call-center. Astăzi însă, după 15-20 de ani de la acele momente, industria a făcut mari progrese. În centrul intern de servicii din Timișoara cei aproape 2.000 de colegi sunt angrenați în toate cele șapte arii de business de la logistică, achiziții, contabilitate, sau controlling, până la servicii de resurse umane, audit și managementul riscului.
„Și eu, din experiența personală, pot să povestesc că unul dintre joburile pe care le-am avut inițial, studentă fiind, a fost un job de customer support în call center, unde m-am bazat în principal pe competențele lingvistice de la vremea respectivă și am învățat ulterior partea operațională”, spune Roxana Brăhășteanu.
2. Joburile în industria de shared services sunt predominant pentru cei entry-level
O echipă care se bazează pe inovație este mereu în căutarea tinerelor talente. Aproape 10% dintre angajații actuali ai centrului de servicii din Timișoara sunt studenți sau proaspăt absolvenți și participă la programe special gândite pentru începutul carierei.
În plus, odată cu evoluția pe care a cunoscut-o centrul de-a lungul timpului, s-a schimbat foarte mult ponderea nivelurilor de carieră, astfel încât majoritatea joburilor actuale sunt de specialiști sau experți. Vezi aici pozițiile deschise.
Cum poți ocupa un rol de specialist? În Bosch se pune accent pe dezvoltarea în carieră. „Sunt colegi în echipă care au avut primul job aici, când au ieșit de pe băncile facultății și acum sunt fie în roluri de management, fie în roluri de expert. Acesta (n.r. rolul de expert) este un plan de carieră pe care compania îl susține foarte mult pentru că are nevoie și de experiență tehnică.”, declară Roxana Brăhășteanu.
3. În centrele de servicii nu există oportunități de dezvoltare
Un alt mit, derivat din cel despre joburile entry-level, este lipsa posibilităților de dezvoltare în BPO/SSC. Însă cifrele din cadrul Bosch susțin contrariul. Roxana Brăhășteanu povestește că, în 2023, aproape 30% dintre pozițiile deschise au fost ocupate de colegi din cadrul companiei.
4. În centrele de servicii, locurile de muncă pot fi luate de inteligența artificială
Impactul real al evoluției inteligenței artificiale este o necunoscută în multe domenii și va fi un proces supus unei adaptări continue. Din perspectiva noastră, schimbarea va fi semnificativă și va conta mult pregătirea companiilor și a forței de muncă în această direcție. „Este important să vedem schimbarea ca un mod de lucru, să înțelegem că inevitabil va trebui să lucrăm altfel într-un viitor destul de apropiat”, spune Roxana Brăhnășteanu.
Cum face Bosch mai prietenoasă trecerea la AI? Identifică acei colegi care sunt mai bine echipați din punctul de vedere al aptitudinilor și al cunoștințelor și îi promovează drept agenți digitali. Asta înseamnă două lucruri: pe de o parte, că automatizarea va deveni parte a jobului lor, fiind promotori ai digitalizării, și pe de altă parte că vor juca un rol important în procesul de upskilling al angajaților, pentru a dezvolta și adapta abilitățile tuturor în fața noii realități ai inteligenței artificiale. Toate acestea se întâmplă în parteneriat direct și cu oamenii din echipele tehnice și cu cei din diviziile globale, care sunt responsabili de digitalizare.
5. Industria BPO/SSC suprasolicită oamenii
Percepția aceasta a rămas din primii ani ai industriei BPO/SSC în România. La Bosch, considerăm că nu se poate construi ceva pe termen lung dacă ne bazăm pe un mediu de lucru stresant, axat tot timpul pe presiune, obiective și rezultate. Este mai important pentru noi să fim sustenabili pe termen lung decât să obținem rezultate imediate însă cu mari costuri la nivel uman.
Ne construim cultura organizațională pe trei valori prezente de la fondarea companiei: deschidere, sinceritate și onestitate. „Chiar este un citat celebru de- a lui Robert Bosch care m-a marcat în prima zi de lucru când l-am văzut afișat în sediu: Aș prefera să pierd niște bani decât să pierd încredere. Având aceste valori în minte, focusul nostru este să susținem centrul de servicii pe termen lung. Ne dorim să rămânem cât se poate de competitivi pe piață, să aducem unde putem plus valoare, prin flexibilitatea beneficilor și prin înțelegerea nevoilor individuale ale colegilor”, spune Roxana.
Deși există multe mituri în jurul industriei, contează mediul în care lucrezi. Acesta ar trebui să fie bazat pe transparență și onestitate, pe un plan de carieră și o viziune în care te regăsești. Astfel vei putea aborda mai ușor provocările viitorului, precum impactul AI-ul, bazându-te pe o perspectivă de dezvoltare profesională stabilă si pe interacțiuni pozitive între colegi.
Te invităm să urmărești podcast-ul pentru a descoperi mai multe preconcepții și pentru a afla realitatea din spatele lor, iar dacă vrei să vezi oferta completă a rolurilor din Timișoara, poți da click aici.
Despre Bosch Global Business Services în Timișoara:
Din 2007, Grupul Bosch operează în Timișoara un centru global de soluții de business și tehnologie. Locația oferă servicii complete Grupului Bosch și clienților externi, prin două divizii: Bosch Service Solutions și Bosch Global Business Services.
Bosch Global Business Services a consolidat la Timișoara un centru global de servicii integrate de înaltă calitate - contabilitate, financiar, audit, controlling, achiziții, logistică și resurse umane. Divizia oferă servicii excelente bazate pe tehnologie de ultimă generație, care pun pe primul loc nevoile complexe ale clienților Bosch. Configurația sa unică permite furnizarea de servicii complete într-o structură integrată, bazată pe expertiza în diverse arii, cu accent pe digitalizarea și optimizarea proceselor de afaceri.