O viziune despre succes: Cum leadership-ul autentic modelează reușitele la Bosch
Ilea Anda, Group Leader Investiții și Managementul Datelor de Produse

Anda și-a început parcursul profesional cu ambiția de a-și construi o carieră solidă în inginerie. A absolvit Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în 2015, unde a studiat Ingineria electrică cu o specializare în Ingineria medicală. „Au fost patru ani frumoși, grei, plini de provocări, dar și de experiențe care m-au ajutat să mă dezvolt,” mărturisește ea despre acea perioadă intensă de formare. Cu o dorință crescândă de a-și aprofunda cunoștințele, a continuat cu un masterat în Sisteme și structuri electrice avansate, o specializare și mai provocatoare, conform spuselor sale.
Deși pe parcursul studiilor universitare Anda s-a dedicat studiului, a simțit nevoia să-și înceapă drumul spre independență financiară. Așa a ajuns să lucreze ca ospătar la nunți în weekend-uri, o experiență care, deși solicitantă, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării sale. „Recunosc că este foarte greu și epuizant să stai 15 ore în picioare... dar a fost o experiență pe care aș repeta-o,” spune ea cu convingere. Această perioadă i-a îmbunătățit abilitățile de comunicare, de organizare, precum și atenția la detalii – calități care i-au fost de folos mai târziu în carieră.
Călătoria ei în cadrul companiei Bosch a început în septembrie 2015, când s-a alăturat echipei fabricii din Cluj ca Working Student în cadrul BPS (Bosch Production System). Inițial, totul era nou și necunoscut, dar ea își amintește cu claritate impactul pozitiv al acelei experiențe: „BPS a avut un impact pozitiv în parcursul meu la Bosch.” După șase luni, a obținut o poziție permanentă ca BPS Specialist și a început să înțeleagă mai bine standardele din fabrică, precum și elementele esențiale care asigură eficiența și productivitatea echipei.
Un moment esențial în cariera Andei a fost participarea în programul Jishuken, un proiect de îmbunătățire a proceselor desfășurat în trei fabrici Bosch. Nominalizată ca Team Leader al programului, Anda s-a confruntat cu provocări neașteptate, fiind o tânără lipsită de experiență în coordonare. Cu toate acestea, mentorii ei au susținut-o în fiecare pas. Această experiență a ajutat-o să își depășească propriile limite și să descopere aspecte valoroase despre leadership.
În 2018, a făcut tranziția la un nou proiect – Lean@CljP – în calitate de Lean Navigator. Aici, alături de colegi mai experimentați din Germania, Anda a reușit să implementeze proiectul Lean în toate departamentele fabricii din Cluj. Prin această inițiativă, a contribuit semnificativ la dezvoltarea unui mindset organizațional optim, ajutând colegii să identifice și să valorifice oportunitățile de îmbunătățire și eficientizare.
În 2020, și-a dorit o nouă provocare – aceea de a conduce o echipă în calitate de lider. Știa că acest nou capitol nu va fi lipsit de încercări. „A fost provocator, însă în aceeași măsură satisfăcător,” spune ea, rezumând acest început tumultuos, marcat de momente pline de învățături și de satisfacția realizărilor obținute alături de echipa sa.

Ilea Anda Maria
Cum își descrie domeniul de activitate? „DIVERS!”. Un mediu unde se întâlnesc responsabilități multiple: de la gestionarea schimbărilor de inginerie și coordonarea investițiilor, până la activități specifice funcției de Lead Plant. Această diversitate aduce provocări constante, deoarece „responsabilitățile noastre s-au extins”, însă complexitatea a insuflat echipei dorința de a învăța și de a excela. Membrii echipei sunt „determinați să facă lucrurile cât mai bine”, iar acest mindset i-a condus întotdeauna înainte.
Ca lider, Anda pune accent pe empatie și relații autentice, valorificând deschiderea și colaborarea, fiind convinsă că „în momentul în care există încredere și comunicare, echipa ajunge să performeze conform așteptărilor”. Ascultă activ colegii, sprijinindu-le dezvoltarea profesională și personală, și le implică expertiza în luarea deciziilor, contribuind astfel la soluții bine fundamentate. Flexibilă și adaptabilă, Anda își susține echipa în fața provocărilor, implicând stakeholderii potriviți pentru a debloca situațiile dificile. Este atentă la importanța gesturilor mici pentru consolidarea echipei, organizând activități speciale, precum surprizele de Crăciun: într-un an, au transformat cantina într-o mini-cafenea și au participat la un atelier creativ de pictură cu mâinile. Conștientă de importanța feedback-ului și a îmbunătățirii continue, Anda organizează întâlniri săptămânale și sesiuni de coaching pentru a menține echipa unită și motivată, aceste activități fiind atât ocazii de evaluare, cât și de consolidare a legăturilor între membri.
După cum menționa anterior, cel mai puternic factor de motivație în plan profesional rămâne, de-a lungul timpului, feedback-ul primit, în special de la echipă. Posibilitatea de a fi un sprijin, de a fi văzută ca un model, aduce o satisfacție profundă și un sentiment de împlinire. Pe lângă acest aspect personal, împlinirea vine și din atingerea obiectivelor propuse și din succesul proiectelor complexe, mai ales atunci când acestea implică colaborări inter-funcționale. Rezultatul pozitiv după multă muncă devine o sursă esențială de satisfacție, iar contribuția activă la succesul fabricii Bosch din Cluj este o motivație continuă. „Dacă noi, ca organizație, avem succes, atunci și noi, individual, ne vom bucura într-un final de acest succes.”
Pe plan personal, motivația vine din sentimentul de a realiza ceea ce și-a propus. Este o satisfacție autentică în a învăța lucruri noi, fie că este vorba despre dezvoltarea unui skill anume sau despre învățarea unui sport nou. Această dezvoltare aduce o energie proaspătă și un sentiment de realizare personală.

Când vine vorba despre echipa sa, aceasta este tânără, energică, motivată, omogenă și, deși ea promovează și susține diversitatea, echipa este predominant feminină chiar dacă a inclus pe parcurs și studenți care au crescut profesional, unul dintre aceștia devenind BPS Specialist, iar acum un alt student alăturându-se recent. Relația de lucru este deschisă, iar comunicarea și colaborarea se desfășoară în mod natural pentru găsirea celor mai bune soluții orientate spre obiectivele companiei. Cea mai mare bucurie vine din faptul că membrii echipei oferă mereu sprijin unii altora, chiar și atunci când nu au responsabilități comune. Indiferent de proiect, deschiderea spre colaborare este o constantă.

Urmărește să le arate oamenilor impactul muncii lor în organizație, încurajându-i să privească fiecare task ca pe o oportunitate de creștere și să testeze noi abordări pentru a-și observa singuri rezultatele. "Consider că cel mai bine învățăm testând și analizând ce a funcționat și ce nu," spune ea, promovând un mediu în care greșelile devin lecții valoroase. Pentru a oferi claritate, recurge la exemple concrete din experiențele anterioare și își propune să fie un model de gândire amplă și deschisă, abordând fiecare situație cu empatie și o perspectivă strategică.
În afara muncii, își dedică timpul liber familiei și prietenilor. Pasionată de călătorii, îi place să descopere locuri noi, transformând fiecare vacanță într-o ocazie de explorare autentică și de acumulare a unor amintiri prețioase. Adoră și schiul, pe care îl consideră o modalitate perfectă de a se relaxa în natură și de a admira peisaje uimitoare. De asemenea, îi place să se mențină activă, fie că reușește să ajungă la sală sau face exerciții acasă, considerând sportul esențial pentru echilibrul fizic și mental. În plus, și-a creat un obicei nou: citește câteva pagini dimineața, la cafea, considerând acest ritual o modalitate mult mai sănătoasă de a-și începe ziua decât verificarea telefonului.