Dan Lăzărescu - un leader autentic care crede în puterea zâmbetului
Leadership @ Centrul de Inginerie Bosch din Cluj

Dan este unul dintre fondatorii echipei de hardware și mecanică la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj. O persoană charismatică, un leader autentic și un om pentru care integritatea contează cel mai mult. Vrei să-l cunoști mai bine?
Citește povestea lui mai jos.
Dan Lăzărescu

Dan și-a început cariera profesională la Bosch în anul 2001 ca inginer integrator software în divizia de dezvoltare a unităților de control al motorului din Schwieberdingen, Germania. Din prima zi a fost fascinat de tehnologia și de laboratoarele Bosch. În primii cinci ani de carieră și-a petrecut mai mult de 90% din timp în laborator și în expedițiile de testare organizate de clienți.
Începând cu anul 2005 a început să preia treptat responsabilități de leadership în mai multe proiecte, iar în anul 2012 a făcut trecerea de la echipa de software la cea de hardware, devenind leader-ul echipei de integrare hardware responsabilă pentru clienții Ford, Volvo, Jaguar Land Rover (JLR) și Porsche. La sfârșitul anului 2015 s-a alăturat echipei Centrului de Inginerie Bosch din Cluj ca responsabil pentru departamentul de inginerie hardware și mecanică – poziție pe care o deține și astăzi.
În noiembrie 2015, atunci când Dan s-a alăturat echipei din Cluj, el era a șasea persoană din departamentul de inginerie hardware și mecanică. Împreună cu Marius Oltean, Tavi Lazar, Adrian Mureșan, Roland Vig și Eszter Vitos au creat viziunea și strategia departamentului pe care au pus-o în aplicare. Încă de la început, un laborator modern și un atelier de prototipare erau incluse în planul de dezvoltare. În prezent, departamentul are peste 130 de angajați care sunt implicați în diferite proiecte de inginerie pentru diviziile Automotive Electronics (AE), Powertrain Solutions (PS), e-Bike Systems (EB) și Cross-domain Computing Solutions (XC). Începând din anul 2018 nivelul de responsabilitate în cadrul proiectelor a început să crească - lucru care se datorează progresului profesional peste așteptări al membrilor echipei.
Înainte să vorbim despre stilul lui de leadership și despre proiectele de succes ale departamentului său, am fost curioși să aflăm care sunt valorile personale care îl ghidează pe Dan, și cum se intersectează acestea cu valorile fundamentale Bosch. Nu întâmplător regăsim o asemănare puternică între cele două. „Într-o ordine arbitrară aș începe cu puterea zâmbetului. În cei douăzeci de ani de când lucrez în această companie am avut șansa de a colabora cu oameni pozitivi alături de care am realizat proiecte importante, dar cu care am și râs cu poftă. Un alt lucru esențial pentru mine este integritatea – valoare foarte importantă atunci când lucrezi cu oameni. Aș dori să menționez de asemenea și calitatea, valoare pe care vreau să o regăsesc în absolut toate lucrurile pe care le fac. Și nu în ultimul rând, aș vrea să spun că eu cred în puterea de a fi deschis și de avea curaj să fii tu însuți – condiție prealabilă pentru a putea forma legături de prietenie. Mă mândresc cu faptul că am reușit să mențin legături de prietenie cu mulți dintre colegii pe care i-am cunoscut la Bosch.”

Valorile personale se reflectă foarte clar și în stilul de leadership al lui Dan. Modelul lui de leadership personalizat se numește ADIOS – un acronim amuzant dar care are în spate un concept serios și inspirațional:
“A” – Acționează cu integritate
“D” – Decide atunci când este nevoie
“I” – Inspiră-i pe cei din jur
“O” – Organizează
“S” – dă Sens lucrurilor pe care le faci sau le ceri celor din jur.

Pe lângă valori, ne doream să aflăm mai multe și despre ce îl pasionează pe Dan și ce îl motivează în ceea ce face. Răspunsul lui la prima parte a întrebării ne-a surprins prin simplitatea și totodată complexitatea lui: oamenii și tehnologia – cele mai importante două lucruri din perspectiva unui leader în domeniul tehnic – am adăuga noi. Iar în ceea ce privește a doua parte a întrebării, lăsăm cuvintele lui să ne inspire: „Motivația mea vine în primul rând din contribuția pe care o pot aduce într-un anumit loc sau într-o anumită situație. Dacă știu că am ajutat un prieten cu un sfat, acest lucru mă bucură și mă motivează. De asemenea, dacă am reușit să duc la bun sfârșit un proiect, mă simt bine. La polul extrem se regăsește cariera - eu nu am urmărit niciodată o anumită funcție sau poziție. Aceste lucruri au venit pe parcurs ca rezultat al contribuției mele, ceea ce îmi dă întotdeauna un sentiment de împlinire”.
Succesul departamentului de inginerie hardware și mecanică se datorează oamenilor pasionați, tehnologiei de ultimă oră și laboratoarelor bine echipate, care le permit să ofere servicii de cea mai înaltă calitate clienților Bosch din întreaga lume. Strategia departamentului vizează să maximizeze sinergiile atât în interiorul cât și în exteriorul departamentului, astfel încât să poată combina mai multe zone de competențe locale cum ar fi cele de hardware, mecanică și PCB-design cu cele de validare, software și producție. Doar prin astfel de sinergii se poate garanta succesul Centrului de Inginerie pe termen lung. „Succesul pentru mine este combinația dintre mulțumirea angajaților care vin în fiecare zi la lucru cu zâmbetul pe buze și care au satisfacția împlinirii profesionale cu încrederea pe care partenerii de business o au în noi” – a răspuns concis Dan la ultima noastră întrebare, iar cu această idee pozitivă încheiem povestea colegului nostru, Dan Lăzărescu, un leader care ne INSPIRĂ.
